Nu o mai numiți „nostalgie”! Nevoia de cunoaștere și organizare socialistă vine din condițiile de viață ale celor ce muncesc în capitalism, 23.08.2026.

Declarația noastră publicată în 23 august 2026 pe Substack Viziunea Socialistă pornește de la un articol recent publicat de Școala9 (Comunist la 20 de ani). Acesta a atacat și a ridiculizat tinerii și familiile lor care îndrăznesc să spună că un regim care le asigură tuturor acces la locuință, servicii medicale și educație școlară este unul bun. Arătăm cum acest articol oglindește și reproduce anticomunismul, făuritor (la nivel material) și justificator (la nivel discursiv) al capitalismului din România și propunem câteva repere pentru înțelegerea socialismului de stat și a socialismului viitorului, precum și susținerea formării unui front comun împotriva anticomunismului.

De la un atac împotriva tinerilor la anticomunismul sistemic

Articolul publicat la 20.08.2026 de Școala9 poate fi citit drept un nou exemplu al eforturilor instituțiilor burgheze de a delegitima socialismul ca proiect al viitorului și de a preveni organizarea politică a muncitorilor în vederea susținerii unui astfel de proiect. Articolul se înscrie într-un proces istoric de delegitimare și, uneori, chiar de incriminare a nevoii colective de bunăstare socială și de viață demnă. De cele mai multe ori, acest proces este acompaniat de demantelarea socialismului de stat, care se realizează nu doar prin practica distrugerii tuturor domeniilor sectorului public, ci și prin stigmatizarea memoriei colective și individuale despre cum a fost să ai o locuință asigurată de stat sau acces universal la îngrijire medicală și educație școlară. Scopul urmărit este acela de a invalida critica legitimă îndreptată împotriva sistemului capitalist, a exploatării muncitorilor la locul de muncă și a nevoii de locuință, precum și împotriva unui stat care agresează populația prin măsuri de austeritate și militarizare excesivă.

Articolul reproduce exact practicile instituțiilor de tipul IICCMER de control al informației, cunoașterii, memoriei și monopolizarea perspectivei corecte asupra realității sociale. Scopul practicilor discursive anticomuniste este menținerea hegemoniei capitalismului, a puterii sale, infiltrate în toate straturile și sectoarele societății, inclusiv în spațiile care pretind că produc informare, educație sau dezbatere publică nepartizană.

Cu atât mai ilustrativ este faptul că Școala9 este o platformă fondată și finanțată de BRD. Un caz în care eforturile presei liberale așa-zise independente sunt susținute de capital – de o instituție bancară ai cărei angajați au intrat chiar luna aceasta în grevă de avertisment.

Articolul din Școala9 mobilizează o logică anticomunistă de infantilizare și ridiculizare a tinerilor care critică sistemul capitalist și se organizează împotriva acestuia. Este o strategie cu o lungă istorie în România postsocialistă: în discursurile dominante ale tranziției, cei afectați de privatizare, disponibilizări și retragerea statului din sfera socială au fost considerați incapabili de a formula critici legitime față de noua ordine economică. Criticile aduse noului sistem „democratic” erau reduse la „nostalgie”, incapacitatea de adaptare la modernitate, democrație sau economia de piață. Anticomunismul s-a reexacerbat apoi în perioada crizei financiare din 2008 și, după aceea, odată cu așa-numita reformă a statului, implementată de Băsescu și Boc în 2012. Recent, sub umbrela comună a lui Dan și Bolojan, anticomunismul se manifestă alături de o nouă serie de măsuri antisociale, care agravează condițiile de viață austere ale muncitorilor: înghețarea salariilor și creșterea necontrolată a prețurilor, în condițiile în care cheltuielile publice pentru înarmare cresc deficitul public și adâncesc datoria guvernamentală.

Așa cum scriam în declarația noastră din februarie, anticomunismul este o unealtă a luptei de clasă împotriva muncitorilor, prin care inegalitățile sociale sunt normalizate, iar orice tentativă de organizare colectivă care pune sub semnul întrebării ordinea capitalistă ajunge să fie delegitimată.

Bucătăria anilor 1980 – o stigmă

Articolul din Școala9 folosește o imagine din Muzeul comunismului (din București) unde a fost „reconstituită” o bucătărie din anii 1980, cu scopul de a arăta că oamenii o duceau rău în acea perioadă. Dar în continuare multă lume are astfel de bucătării! Perioada comunistă nu este ceva „separat” și „exotic” așa cum încearcă să ne convingă instituțiile anticomuniste, ci se situează într-un continuum istoric, unde perioada postsocialistă a constituit pentru foarte mulți o vreme a sărăcirii extreme și a pierderii, inclusiv a accesului la serviciile sociale destructurate în capitalism. Mulți și-au pierdut locuințele, au fost evacuați, au fost obligați să migreze și să muncească în Europa de Vest în condiții foarte grele. România postsocialistă este cea mai mare furnizoare de muncă migrantă din Europa.

Datele oferite de articol (de exemplu, graficul despre speranța de viață sau cel despre cum a crescut PIB-ul pe cap de locuitor) nu creează o reprezentare justă din perspectiva celor ce muncesc în capitalism, fiind exploatați pentru profitul privat. Speranța de viață era peste tot mai mică în anii 1980 decât acum: în Europa occidentală, între 72-74 de ani, iar în România de 70 de ani, crescând în prezent la media UE de 81 de ani, și în România la 76 de ani. Iar PIB-ul nu este un indicator al calității vieții și bunăstării sociale. Acest mod de a oferi date este doar o modalitate cu aparență de „obiectivitate” prin care se arată câteva informații lipsite de context și se creează o imagine incompletă. Iar cuvântul „economie” și expresia „îmbunătățirea economiei” sunt doar eufemisme pentru punctul de vedere al claselor proprietare de capital.

A numi experiențele negative ale transformărilor capitaliste „nostalgie” față de trecutul socialismului de stat înseamnă a evita un set de întrebări esențiale: cine a suportat costurile demantelării socialismului de stat, cine a beneficiat de pe urma ei și care clasă socială are dreptul de a-și exprima experiențele? Și, mai mult, pentru cine este amenințătoare critica capitalismului și organizarea socialistă împotriva acestuia?

Confuzia întreținută despre stânga reformistă și cea revoluționară

Azi, în contextul măsurilor de austeritate și împrumuturilor militare care au lovit în segmentele sociale cele mai vulnerabile, instituțiile burgheze încearcă cu orice preț să controleze și disciplineze muncitorii. Ele transmit că organizarea spre un viitor mai demn nu se poate realiza decât cu acordul capitalului. Presa liberală culturală este complice direct în înăbușirea organizării spre un viitor socialist. Ea contribuie nu doar prin articole de aservire directă a capitalului și, în acest caz particular, a unei instituții bancare, ci și prin confuzia pe care o întreține între poziția reformistă și cea revoluționară, ca poziții inegale în construirea organizării la stânga.

Diferența între cele două constă tocmai în raportarea la socialismul de stat. Pentru susținătorii celei dintâi, socialismul de stat reprezintă un regim socioeconomic care poartă vina tranziției neoliberale, iar pentru ai celei de-a doua, socialismul de stat constituie un punct de plecare în construirea unui viitor postcapitalist, pornind de la înțelegerea condițiilor istorice ale clasei muncitoare din acea perioadă. În vreme ce reformiștii recunosc imperfecțiunile sistemului capitalist, susținând că acesta poate fi îmbunătățit prin reformarea lui perpetuă, fostul regim socialist de stat este respins și condamnat din start. Sub pretextul apărării democrației, aceștia renunță tocmai la democrația economică. Socialismul est-european a fost un sistem socioeconomic construit sub asediul dezvoltării capitalismului postbelic și în lupta directă cu fascismul național și vest european. Ca socialiști este nevoie să încercăm să înțelegem cât mai bine contextul istoric global și condițiile material-istorice în care socialismul de stat s-a dezvoltat.

„De stânga” te poți numi și când ești pentru reformă, și când ești pentru transformare revoluționară. Poziția reformistă este mai comună pentru că este cea mai acceptabilă pentru sistemul în care trăim. Dar asta nu înseamnă că poziția revoluționară este una a „ignoranței”, așa cum sugerează articolul din Școala9. Ci dimpotrivă. Cu cât înțelegem mai mult, cu cât construim mai multă cunoaștere contrahegemonică despre felul cum acționează capitalismul, cu atât ne dăm seama că fără o transformare radicală a acestuia este imposibilă viața bună pentru cei care acum, în capitalism, sunt exploatați și deposedați.

Accentuarea respectabilității exclusive a poziției reformiste slujește tot denigrarea socialismului de stat din trecut, cu scopul delegitimării viitorului socialist postcapitalist și a mișcărilor anticapitaliste din prezent. Cele din urmă susțin că pentru eliminarea inegalităților de toate felurile și pentru asigurarea unui acces universal la îngrijire medicală și educație școlară este nevoie de socializarea mijloacelor de producție și eliminarea, astfel, a exploatării forței de muncă.

Articolul, în contextul recentelor inițiative anticomuniste

Precum reflectă și articolul din Școala 9, instituțiile private, dar și cele ale statului capitalist nu se mai ascund de la recunoașterea faptului că ele reprezintă doar interesele capitalului. Cu cât se înrăutățește situația materială a muncitorilor din producție, construcții și comerț, din educația școlară, din instituțiile de sănătate sau din sectorul cultural, instituțiile burgheze își mobilizează structurile culturale, educaționale și politice împotriva posibilității muncitorilor de a se organiza împotriva capitalismului în mod sistematic.

Reamintim, în acest sens, inițiativa legislativă a USR din decembrie 2025 care propunea închisoare de la 3 luni la 3 ani pentru cei care promovează în public idei, concepții sau doctrine comuniste, și închisoare de la 3 la 10 ani pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter comunist. Dar și participarea ministrei de externe, Oana Țoiu, la reuniunea pe tematica resurgenței terorismului politic de stânga din SUA din iulie. Reprezentarea României într-un astfel de cadru normalizează o asociere periculoasă între criticile legitime la adresa capitalismului cu securitatea națională, un proces ce poate duce la incriminarea și represiunea limbajului socialist.

În acest context, eticheta de „terorism” devine o armă politică prin care opoziția față de puterea hegemonică este invalidată și incriminată. Dacă este naturalizată ideea că limbajul socialist este unul periculos, va deveni din ce în ce mai ușor ca orice formă de acțiune colectivă, fie ea antimilitaristă, antiimperialistă sau chiar și pur și simplu sindicală, să fie împinsă în categoria vagă a extremismului și terorismului.

Vedem deja extinderea acestei logici în școli prin programul SRI de instruire a 1180 cadre didactice în vederea identificării elevilor „expuși riscului de radicalizare”. Acest program face parte nu doar dintr-un proiect al întăririi militarizării prin demantelarea sistemului de învățământ public, ci și din războiul permanent al capitalismului asupra conștiinței noastre colective și asupra posibilităților noastre de educare și organizare împotriva unui sistem violent și autoritar.

Socialismul de stat și socialismul viitorului

Articolul din Școala 9 și reacțiile la acesta nu au reflectat doar faptul că în societatea noastră tot mai mulți sunt sătui de discursul anticomunist în timp ce condițiile materiale de trai se înrăutățesc, ci și rupturile din cadrul stângii socialiste. Printre elementele care distanțează diverse poziții unele față de celelalte, se numără modul în care ele evaluează socialismul de stat din perioada 1945-1989. Propunerea noastră este de a privi realizările socialismului României în contextul concret al perioadei imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial: țara era subdezvoltată și dependentă, integrată în contextul sistemului-lume în care marile puteri capitaliste, alături de instituțiile internaționale care le slujeau, s-au războit neîncetat cu ideea comunismului și s-au mobilizat împotriva socialismelor existente prin multiple mijloace. Considerăm că evaluarea acelei orânduiri din punctul de vedere al unei teorii pure despre „socialismul autentic”, afirmând că ceea ce a fost nu a fost socialism,ci stalinism sau capitalism de stat, reprezintă azi un impediment major în calea creării unui front comun împotriva anticomunismului.

Viziunea Socialistă susține: miza realizării socialismului nu este transpunerea în practică a unui presupus „marxism-leninism pur”. Precum susține chiar materialismul istoric, practica revoluționară trebuie să se realizeze în funcție de condițiile concrete ale locului și timpului în care ea se întâmplă. Crucial este ca, după preluarea puterii politice de către clasa muncitoare, în condiții concrete date, să se realizeze o serie de reforme radicale care transformă economia și statul, relațiile de producție și reproducție socială, în așa fel încât să se asigure acces universal la servicii și bunuri. Prin astfel de reforme din secolul al XX-lea până azi, s-au creat diverse tipuri ale economiei mixte unde, precum s-a întâmplat și în România, pe lângă proprietatea publică dominantă au dăinuit și proprietatea personală și cea cooperativistă; exista piață unde se schimbau mărfurile, prețurile lor fiind stabilite în funcție de costurile lor de producție și distribuire și nu de mecanismele speculațiilor comercial-financiare; unde plusvaloarea produsă de muncitori a fost redistribuită de către stat în vederea creării infrastructurii și serviciilor publice accesibile pentru toți. Într-un astfel de proces de reforme radicale continue, se îmbunătățește viața celor mulți, iar crearea de profit prin exploatare și speculații cu proprietăți private devine imposibilă.

Azi, în Europa de Est, pornim la realizarea socialismului viitorului după o contrarevoluție capitalistă de peste trei decenii și într-un context global în care, după eșecul experimentelor globalizării neoliberale, rivalitățile pentru redivizarea lumii reproduc starea unui război permanent caracteristic imperialismului. Adâncirea rupturilor în cadrul stângii socialiste prin reducerea evaluării socialismului de stat la dezbaterea despre dacă ceaușismul a fost sau nu marxism-leninism pur chiar nu ajută în acest demers. Din contră. Susține anticomunismul ca practică și ideologie ce dispune de resurse financiare masive și suport instituțional vast. Adică susține exact acel anticomunism pe care stânga socialistă unită ar trebui să-l combată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *